În data de 16 octombrie 2016, a fost săvârșită slujba de târnosire a Bisericii Albe din București de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a explicat semnificațiile duhovnicești ale Evangheliei a 21-a după Rusalii în care se face referire la pilda semănătorului (Luca 8,5-15).
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat frumuseţea locaşului de cult şi i-a felicitat pe preoţii slujitori şi pe toţi cei care s-au implicat în susţinerea amplelor lucrări de consolidare şi restaurare a Bisericii Albe de pe Calea Victoriei în anii 2012-2016. „O biserică consolidată, restaurată, înfrumuseţată ne cheamă la înfrumuseţarea vieţii noastre, la redescoperirea frumuseţii celei dintâi a hainei luminoase, primită la Botez. Aşa după cum o pictură se curăţă, se restaurează, şi-şi arată frumuseţea dintru început, tot aşa şi noi, prin pocăinţă, spovedanie, împărtăşanie, fapte de milostenie, înfrumuseţăm icoana sufletului nostru”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.
În semn de apreciere, Preafericirea Sa a dăruit Bisericii Albe o veche icoană a Sfântului Ierarh Nicolae din anul 1702, care a aparținut bisericii, dar care a fost ulterior restaurată şi păstrată în depozitul de icoane al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cărţi de cult şi teologice, o cruce de binecuvântare, iar credincioşilor iconiţe.
Părintele paroh Mihail-Simion Săsăujan a primit Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, părintele coslujitor Florian Paraschiv a fost hirotesit iconom stavrofor, iar diaconul Ioan Alexandru Alexandri a primit Diploma omagială „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” cu medalie. De asemenea, au primit diplome şi distincţii persoanele implicate în realizarea şi susţinerea lucrărilor de reabilitare a locaşului de cult și în viața Bisericii.
În semn de recunoştinţă pentru prezenţa Preafericirii Sale în mijlocul comunității Bisericii Albe, părintele paroh Mihail-Simion Săsăujan i-a dăruit o cădelniţă pentru paraclisul din Reşedinţa Patriarhală. Mulţumiri au fost adresate de părintele paroh şi faţă de cei care au contribuit la „redescoperirea frumuseţii celei dintâi a sfântului locaş, întunecată peste vremi de trecerea nemiloasă, adeseori, a timpului”. Lucrările au avut loc în anii 2012-2016, iar acestea au fost finanțate din fondurile Primăriei Sectorului 1 București și din fondurile parohiale.
Ioan Bușagă
Lasa un raspuns