Doamne ajută, părinte!
Am plecat vineri de la biserica Albă cu o pace sufletească extraordinară. Este în această biserică o liniște, o armonie și un echilibru greu de descris în cuvinte, dar care se simt în suflet! Mă bucur că am fost și noi o mică parte din „povestea” locului, grație Dumneavoastra! Este efectiv o oază de pace într-un oraș nebun și agitat…
Preacucernici Părinti și Diacon,
Nu sunt cuvinte suficiente să vă mulțumim pentru minunata Taină a Cununiei pe care ați oficiat-o în ziua fericirii noastre.
Am fost adânc emotionați și impresionați de fiecare detaliu: aspectul bisericii, corul, eleganța cu care totul s-a desfășurat, vocile impresionante și maiestoase ale preacucerniciilor voastre – a fost uimitor!
A însemnat enorm atât pentru mine, cât și pentru Glen, pregătirea textului în engleză, pe care ați făcut-o. Nu am știut la ce să ne așteptăm, ne-ați scăzut așteptările inițial, iar la fața locului ne-ați surprins într-un mod uluitor.
Familia mea, prietenii mei, atât români cât și străini, până și cei nu foarte religioși dintre ei, au fost foarte mișcați de felul în care s-a cântat și cum a decurs cununia. Mulți au și comentat, și citez: „De obicei, nunțile la biserică sunt lungi și plictisitoare. Până la sfârșitul nunții, a trecut mai bine de o oră și jumătate, dar nici nu am simțit”.
Țin să vă mulțumesc, de asemenea, pentru gândirea pozitivă și pentru faptul că le-ați permis preoților din viața mea să fie părtași în soborul preoțesc la nunta noastră.
Mulțumim în final, pentru sfatul, cuvintele foarte frumoase și de neuitat pe care ni le-ați transmis în încheierea cununiei.
Cu orice ocazie, când vom ajunge în București, ne vom întoarce cu mare drag să vă vizităm! Biserica Albă va avea un loc în inima noastră pentru totdeauna și vă vom recomanda cu drag tuturor prietenilor noștri.
Cu adâncă apreciere,
Dragii mei,
Am mai povestit aici despre Biserica Albă, biserica inimii mele, loc de pace într-un București agitat și impur, unde fiecare om se poate aduna din risipirea cotidiană, regăsindu-și sinele de adâncime și punându-l în legătură cu temeiul lui de ființă înzestrată cu autocunoaștere.
Aș vrea să adaug câteva cuvinte despre corul Bisericii. Un cor bisericesc nu este doar un ansamblu de voci care se armonizează între ele; este răspunsul la apelul ce pleacă din altar. Dialogul acesta neîntrerupt îi prinde, în vibrația lui, pe toți credincioșii aflați în biserică. Este semnul viu că orice suflet poate fi părtaș activ, nu simplu spectator, la taina oficiului divin. Liniștește furia, îndepărtează amărăciunea, alină suferința; cum ar spune Sfântul Ambrozie: „imago tranquillitatis, pignus pacis atque concordiæ, citharæ modo ex diversis et disparibus vocibus unam exprimens cantilenam.“
Le sunt recunoscător tinerilor care cântă în corul Bisericii Albe.
Ascultați-i și vă veți regăsi.
Am descoperit azi portretul ăsta superb în București. Aici am pus doar un detaliu, dar toată pictura e minunată, cu niște culori adânci, trăsături uluitor de fine și, pe deasupra, excelent restaurată. La Roma, la Viena sau la Praga turiștii ar sta la coadă și ar plăti bani grei s-o vadă și să audă fantastica poveste a omului care a pictat-o. La noi stă discretă într-o bisericuță cochetă de pe Calea Victoriei, aproape neștiută, aproape modestă, fără indicatoare sau trâmbițe care să-ți spună că există și cât de frumoasă e.
Cam așa e și cu patriotismul adevărat în România asta a noastră: discret, aproape modest deși când îl descoperi (de multe ori din întâmplare) e frumos de-ți umple inima. Pe de altă parte abia mai reușim să ne ferim de naționalismele agresive, de pupătorii lor mediatici, cu monumentele lor urâte, cu limba lor pocită în care contează doar cine e cel mai mare, cel mai tare, cel mai gigantic…
Și apoi mă uit la ochii ăștia pictați la 1700 de Simeon zugravu’ și încep (din nou) să cred că mai avem o șansă.
Bună ziua, Parinte,
Știu că vi s-au adresat deja multe, multe mulțumiri, dar vorbele de bine nu sunt niciodată prea multe… Așadar, vă suntem profund recunoscători pentru momentele minunate de ieri, de la sfințirea bisericii – slujba magnifică, masa rafinată, într-un loc deosebit de elegant, compania aleasă și mai ales bunătatea dvs în a împărtăși cuvintele de mulțumire cu toți cei care v-au ajutat, generozitate rară și cu atât mai mult de apreciat!!!
Cu respect și mult drag,
Parinte Mihai,
Pentru totdeauna voi păstra în inimă, momentele emoționante ale zilei de 16 octombrie 2016 – ziua târnosirii Bisericii Albe. Pentru totdeauna! Organizarea a fost perfectă, iar masa festivă de la Palatul Patriarhiei s-a dovedit elegantă și placută. Am urmărit cu atenție și multă emoție toate luările de cuvânt. Toți cei care au vorbit mi-au mișcat sufletul…
Vă felicit pentru tot!
Vă mulțumesc pentru Diploma pe care am primit-o; este o dovadă vie a unui adevăr: că eu mă simt „acasă” în această Prea-Albă Biserică (după cum o numesc, în chip tainic…) Ea va fi legată de Ziua Târnosirii, de Ziua Sfântă în care eu am intrat în Sfântul Altar! Această Bucurie este adâncă și înaltă. Adâncă – în inima mea ! Înaltă – în conștiința mea ! Închin această Diplomă, părintelui preaiubit Dinu Provian! El a iubit mult acest Sfânt Locaș unde, într-o zi de Sf. Ilie a primit Taina Preoției, după ce fusese, deja, tot aici, diacon timp de patru ani. Am primit, în viața mea, sute de diplome, dar niciuna ca aceasta. Pentru că ea înseamnă legătura cu cea mai de preț Biserică a inimii mele – o biserică frumoasă și elegantă, așa cum a fost parintele Dinu!
Sunt fericită de fiecare dată cand particip la Sfanta Liturghie. Aici, in Biserica Alba. Pentru că aici este Ierusalimul meu.
Cu recunoștiță și dragoste, cu deosebită prețuire și cu sentimentul prieteniei,
Biserica Albă – albă și cochetă ca o perlă șlefuită atent, migălos de un meșter dibace care a dăruit-o lumii pentru cântecul sufletului, pentru bucuria liturghiilor, pentru smerenia rugăciunilor și pentru harul cel sfânt coborât la ceasul spovedaniei. Când deschizi ușa, pătrunzi în lumina ei, gustând din muzica îngerească a corului, din frumusețea sublimă a icoanelor murale proaspăt restaurate, din eleganța predicilor și din taina sfintelor slujbe. Este albă în contextul urban al unui oraș agitat și înnegrit de nebunia citadină. Este albă în mirajul credincioșilor veniți din toți Bucureștii pentru descoperirea farmecului care a dăinuit de secole. Este în sfârșit albă, în lumina „reflectoarelor” aprinse de focul atâtor suflete ce-și găsesc zi de zi liniștea duhovnicească.
Biserica Albă ( vis-a-vis de hotel Radisson pe Calea Victoriei) , monument istoric renovat recent, iar corul cântă divin! Din predica de azi vă propun un citat: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri”. Amin!
HRISTOS A INVIAT !
Astăzi am fost atât de impresionată de corul Bisericii noastre, încât am vrut să-i felicit pe cei care ne-au bucurat sufletele, în numele tuturor celor prezenți. Coplesitoare momente…o cântare îngerească, un fel de „horus” al vocilor, al glasurilor ce se împleteau într-o desăvârșită armonie.
Nu voi uita aceasta zi. Am trecut-o la rubrica „deosebite” ale vieții mele. În fond, adevăratele bucurii sunt întotdeauna legate de marile emoții trăite în Biserică, acest spațiu sacru ce definește „patria” din dreptul inimii.
Vă mulțumesc încă o dată pentru frumusețea pe care o dăruiți slujind cu iubire oamenilor, deci si mie.
Cu dragoste,
Catapeteasma noastră nu mai este a noastră. Tocmai am dăruit-o copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Un dar de suflet, cu miresme din trecut, cu o poveste ca un basm. Când reușim să reparăm ceva vechi, să salvăm ceva ce poate părea nepotrivit cu vremea noastră, nu economisim bani, ci suflet. Probabil că peste vreun veac această „tâmplă” va hrăni sufletul cuiva flămând de sens. Vechii meșteri emană prin ea până la noi iubire de frumos, iar ctitorii ei ne aduc în față fără niciun dubiu dragostea de Dumnezeu a unei generații, strânsă într-un mănunchi auriu, presărat cu chipuri de sfinți.
Mulțumim prietenilor noștri de la „IORUX RESTORATIONS – Laborator conservare-restaurare pictură”, care au dăruit și ei propriilor copii o moștenire de mare preț. „Rucodelia” lor va muia cu siguranță sufletul cuiva, cândva, când noi cei de acum nu vom mai umbla prin aceste locuri.
Vreau să mulțumesc diaconului Ioan Alexandru Alexandri pentru modul cum a dat citire Sfintei Evanghelii din noaptea Învierii, reușind foarte bine să înalțe momentul la adevărata lui valoare, generând un fluviu de emoție colectivă, care a cuprins, cred eu, toată asistența. Preoții slujitori, corul, sunetul bun a impus o stare de spirit care a cuprins mulțimea prezentă ducând-o într-o stare de ascultare și liniște. Scriu ceea ce-am simțit atunci dându-i slavă lui Dumnezeu că sunt un rugător al acestei biserici. Nu puține au fost aceste momente care te copleșesc și te asigură că merită cu adevărat să trăiești în armonie cu ele.