Secolul XVIII
Primele ştiri privitoare la existenţa unui locaş de cult pe locul bisericii Albe de azi, datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ctitorii ei fiind preotul Neagu Dârvaş, jupâneasa Rada şi jupâneasa Vişa. Cu ocazia săpăturilor arheologice întreprinse în anul 2012, au fost identificate ruinele zidurilor altarului, catapetesmei şi naosului de la această primă biserică, altarul acesteia fiind situat, pe locul pronaosului bisericii de azi.
Despre începuturile acestei prime biserici dă mărturie o icoană a Sf. Nicolae din anul 1702, care a aparţinut bisericii Albe şi care are inscripţia: Simeon zu (grav); le (at) 7210 (n.n. 1702). Icoana a fost restaurată în anul 2011 de pictorul restaurator Marin Cotețiu și se găsește expusă spre închinare în biserica parohială.
Pentru existenţa bisericii, la începutul secolului al XVIII-lea, dă mărturie şi o însemnare scrisă în anul 1708, într-o Evanghelie tipărită în anul 1697, la mănăstirea Snagov, dăruită de un credincios bisericii cu hramul Sf. Nicolae numită a preotului Dârvaş, şi care se găseşte astâzi în cadrul colecției de icoane și cărți bisericești a Arhiepiscopiei Bucureștilor. La filele 1-15, 19-20, în josul paginilor, apare textul următor:
„Această sfântă şi dumnezeiască Evanghelie cumpărat-o-am eu robul lui Dumnezeu Stan … drept bani gata tal(eri) 4 şi am dat-o de pomană sfintei biserici unde să chiamă hramul lui Svesti Nicolae cel vechiu, unde să zice la Popa Dârvaş. O am dat să fie de pomenire mie şi părinţilor mei. Si să-mi fie Sveti Nicolae de ajutor şi să nu fie nici un preot volnic ca să o ia. Iar cine s-ar ispiti a o înstrăina de la acea sfântă besearecă să fie afurisit şi proclet şi să-i fie Sveti Nicolae parator înaintea dreptului Judecător, al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Amin. În februarie 18 leat 7216” (n.n. 1708).
O piatră de mormânt, cu data 1715, tăiată şi pusă la spălătorul din altar, este o dovadă că biserica exista în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pentru anii 1747, 1766,1798 sunt menţionate şi unele însemnări manuscrise pe paginile unor cărţi liturgice care au aparţinut bisericii Albe. În anul 1774, biserica era înscrisă în lista bisericilor bucureştene. În anul 1784, din grija postelnicului Nicolae Patrichie, au fost făcute lucrări de refacere şi întreţinere la biserică. Mahalaua şi biserica popa Dârvaş sunt menţionate în numeroase documente din secolul al XVIII-lea.
Secolul XIX
În anul 1810, Catagrafia bisericilor din Bucureşti menţiona Biserica Albă din mahalaua Popa Dârvaş cu trei preoţi slujitori: Ioan sin popa Pârvu, Neculaie sin Neagu şi Şerban sin Vasile. În urma ruinării bisericii preotului Neagu Dârvaş, datorită cutremurelor de la începutul secolului al XIX-lea, aceasta a fost rezidită în anul 1827, de marele clucer Nicolae Trăsnea şi de soţia sa Maria.
Pisania bisericii dă mărturie precum urmează:
„Această sfântă şi dumnezeiască biserică fiind foarte veche, zidită de preotul Neagu Dârvaşu, jupâneasa Rada şi jupâneasa Vişa, care din pricina multor cutremure ce dupa vremi s-au întâmplat, s-au şi surpat, acum dar din dumnezeiască râvnă luminat fiind dumnealui, mare clucer Nicolae Trăsnea dimpreună cu soţia dumisale Maria s-au ridicat şi au înălţat din temelie, precum se vede, la a cărei prăsnuire pe lângă hramul sfântului şi de minuni făcătorului ierarh Nicolae, ce se prăsnuieşte, a se prăsnui şi hramul sfântului, slăvitului şi marelui prooroc Ilie Tesviteanul, luând săvârşire la anul de la zidirea lumii leat 7335 iar de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, 1827, luna noiembrie 20”.
Ctitorii primei biserici de la începutul secolului al XVIII-lea, şi ai bisericii de la începutul secolului al XIX-lea au fost, aşadar, un preot şi un dregător cu funcţii administrative la curtea domnească, două categorii ale elitei societăţii româneşti moderne, ei înscriindu-şi numele în istoria culturală şi bisericească românească a oraşului Bucureşti, din acest timp.
De la numele ctitorilor, biserica a primit numele de biserica popa Dârvaş sau biserica Vișichii. Numele de biserica Albă i s-a atribuit la începutul secolului al XIX-lea, aceste nume coexistând apoi până în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
În anul 1873, biserica a fost reparată radical prin purtarea de grijă a administratorilor bisericii, maiorul Nicolae Popovici, comerciantul Ionița Constantin şi preotul Vasile Pop. În acel an a fost întocmită şi o pisanie precum urmează:
„Această Sfântă Biserică zidită întăişi dată de preotul Neagu Dârvaşu, la anul 1827 s-a clădit din temelii de clucerul Nicolae Trăsnea, având hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Profetul Ilie Tesviteanul, care mai în urmă devenind în desăvârşita ruină, s-a reparat radical la anul 1873, prin stăruinţa şi iniţiativa Dlor Curatori Maior N. Popovici şi Ioniţă Constantin, când s-au făcut din nou turlele și învelitoarea, antreul, zugrăvirea împreună cu toate icoanele, poleirea tâmplei, jeturile, pardoseala şi ferestrele, toate acestea cu propriile fonduri ale Bisericii şi cu un mic ajutor din partea enoriaşilor ale căror nume sunt scrise în registrul acestui Sfânt Locaşu”.
Săpăturile arheologice întreprinse în anul 2012 au indentificat existenţa unui cimitir în jurul bisericii Albe, în secolele XVIII-XIX.
Secolul XX
Pe tot parcursul secolului al XX-lea, biserica Albă a cunoscut numeroase lucrări de reparaţii interioare şi exterioare, în anii 1909, 1914, 1941, 1945, 1964, 1977, 1988, 2012-2014.
