SF. LITURGHIE

Putem vorbi cu Dumnezeu oriunde. Nu avem nevoie de biserici pentru a ne adresa unui Dumnezeu atotputernic, atotprezent și iubitor de oameni. Avem sute și poate mii de exemple în acest sens. Sfânta Maria Egipteanca este doar unul din ele. Sunt sute de pustnici cu viață sfântă, cunoscuți, care nu au intrat cu anii într-o biserică.

Care ar fi diferența dintre noi și ei? Destul de mare, spunem noi.

Adunarea gândurilor noastre împrăștiate în viața cotidiană într-un gest unitar și curat de „vorbire cu Dumnezeu”  nu se face atât de ușor ca în cazul acelor sfinți.

Este dovedit astăzi, cu ajutorul științelor medicale, că omul „se modifică” neurologic pe sine în funcție de felul în care se raportează la cele ce îl înconjoară. Ceea ce facem ajunge să ne definească. Nu e o surpriză. Asemenea și locul unde facem ceea ce facem, devine încet un catalizator neurologic.

Bisericile ne scot din cotidian, din banal. Au acest dar. Nu doar datorită icoanelor sau a mirosului de tămâie din ele, ci datorită destinației pentru care au fost zidite. O destinație străină de cele mai multe ori grijilor noastre de fiecare zi. Biserica este, pentru creștin, locul consacrat vorbirii cu Dumnezeu. Și nimic nu poate schimba acest gând ce se află la temelia fiecărei biserici.

Intrând în biserică simțim în mod aproape inconștient consacrarea acestui spațiu, întâlnirii cu Dumnezeu. Avem prieteni și desigur ne întâlnim cu ei și pe stradă, și la muncă, sau cu diverse ocazii în locuri felurite. Dar întâlnirea cu ei este altfel când ne primesc acasă. Așa și cu Dumnezeu, Care ne este prieten – poate cel mai bun – și Care se bucură să ne întâlnească oriunde, dar față de Care ne simțim cu totul speciali când îl vizităm acasă.

Biserica Albă stă de mai bine de trei sute de ani pe marginea unei străzi. Într-o mahala mai întâi, în centrul unui oraș mărișor mai apoi, de sute de ani își primește cu ușile deschise vizitatorii.

Pentru noi, cei de la Biserica Albă, nimeni nu e vizitator. Fiecare din cei care pășesc înăuntru, care intră „acasă la Dumnezeu”, este oaspetele Cuiva mult mai important decât micile noastre ambiții trecătoare. Și cel mai frumos dar pe care i-l putem face, este Gazda Însăși. Cel mai frumos moment al oricărei vizite este întâlnirea cu gazda. Iar gazda noastră din biserică este Hristos.

În Biserica Albă, de sute de ani, preoții, corul, comunitatea întreagă îl oferă celor ce intră aici pe Hristos. Viu, cald, ospitalier, de încredere, Hristos se oferă tuturor celor ce vin „acasă la El” în Sfânta Liturghie.

Suntem de aceea conștienți că prin slujirea noastră de la Sfânta Liturghie vi-L dăruim pe Hristos, gazda noastră, a tuturor celor care intrăm în biserică. Și ne străduim întotdeauna cu această ocazie, și nu numai, să pășim în așa fel, să vorbim în așa fel, să cântăm în așa fel, încât să nu vă abateți „privirea lăuntrică” de la El, ba dimpotrivă, să vi-L arătăm așa cum este: blând, iubitor, smerit, prietenos, sincer și de încredere, așa cum El Însuși ni se arată a fi de două mii de ani.

Nu veți uita ușor participarea la o Sfântă Liturghie aici. Vă veți aminti despre o rugăciune, despre un murmur, despre o șoaptă pe care nu le puteți face pe stradă sau acasă. Și vom fi fericiți să vă primim din nou, oridecâte ori veți dori și veți putea veni, să șoptim împreună într-un gând vorbe de prietenie, vorbe de iubire și de mulțumire Gazdei.