„În timpul Sfintei Liturghii deprindem transcenderea sau ridicarea noastră peste interesele egoiste şi trupeşti, ce ne leagă de lume, şi unirea noastră în duh de jertfă cu Hristos şi, prin El, cu Tatăl în Sfântul Duh. Iar adunându-ne toţi în ambianţa de comuniune a Sfintei Treimi, întărim comuniunea între noi. Căci numai detaşându-ne de viaţa îngustă a egoismului, ne umplem de viaţa infinită a comuniunii Sf. Treimi."
(Pr. Dumitru Stăniloae)
„Întreaga viaţă a Bisericii este înrădăcinată în Viaţa Nouă care străluceşte din mormânt în prima zi a noii creaţii. Această nouă viaţă este oferită în Botez şi este împlinită în Biserică. Botezul este Taină a regenerării, re-creare, Paşte personal şi Cincizecime personală a omului, integrare în laos, poporul lui Dumnezeu, «trecere» de la viaţa veche la cea nouă şi, în sfârşit, o epifanie a Împărăţiei lui Dumnezeu”.
(Pr. Alexander Schmemann)
"Pentru a trăi armonios, soţii trebuie dintru început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dar nu dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească, ci dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească şi în jertfirea de sine. Astfel, ei Îl primesc în unirea lor pe al Treilea, pe Preadulcele nostru Iisus, Care îi umple cu şi mai multă veselie duhovnicească şi care le pecetluieşte iubirea pentru veşnicie".
(Sf. Paisie Aghioritul)
„Biserica Albă este vizitată de lumea de elită din oraş. Este cu desăvârşire bine îngrijită, ceea ce face onoare administratorilor ei. În interior este de o curăţenie exemplară. Aşa ar trebui să fie pretutindenea toate bisericile din ţara noastră, fiindcă aşa cum a spus şi a învăţat pe toţi românii, viteazul şi prea înţeleptul nostru rege Carol I: Popoarele care îngrijesc monumentele lor, se ridică ele însele, căci pretutindenea monumentele sunt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele vederate pentru generaţiile viitoare”.
Pr. Marin Dumitrescu - Istoricul a 40 de biserici din România, Bucureşti, 1899, p. 134-135.
„Biserica Albă nu este frumoasă, însă este surprinzătoare prin albul ei imaculat de biserică rurală în inima unui oraş mare".
George Călinescu - Cronicile optimistului, Bucureşti 1964, p. 189
„Biserica Albă este interesantă prin faptul că posedă unul din cele mai vechi iconostase care aparţinuse Bisericii Episcopiei Râmnicului. Sculptura lui e foarte bogată. Ornamentul e compus din fructe şi flori împletite în trei fâşii înguste şi lungi cuprinzând şi figuri de animale, motiv rareori întrebuinţat în bisericile româneşti. Tronul episcopului cu cele două hidre la spate are aceeaşi origine. Pictura modernă este de pictorul Tătărescu”.
Olga N. Greceanu - Bucureştii cu planul general al Bucureştiului, Bucureşti, 1929, p. 84.
